03 Nov

Comercializarea de anvelope uzate ar trebui interzisa

anvelopa

S-a dezvoltat o adevarata industrie a cauciucurilor uzate, ceea ce este un lucru cat se poate de daunator si care pune siguranta soferilor si pasagerilor intr-un foarte mare pericol. Cu siguranta daca ne-am plimbat cu masina prin tara am vazut tot felul de ateliere auto care vand astfel de anvelope uzate trecatorilor, sau nu numai. Acestea sunt des intalnite prin targurile de vechituri, iar soferii, din pacate, chiar sa inghesuie sa le cumpere.

Atunci cand sunt intrebati de ce cumpara anvelope la mana a doua, soferii de cele mai multe ori pun totul pe seama pretului, cum ca acestea ar fi mult mai ieftine. Insa daca stam sa analizam mai bine nu este deloc asa. Pretul acestor anvelope uzate este undeva la jumatatea pretului unei anvelope noi, iar daca gandim in perspectiva, acestea sunt deja uzate, iar daca am lua un set de anvelope noi am ajunge tot la acelasi pret pentru ca nu ar trebui sa le mai schimbam atat de repede precum le-am schimba pe cele deja uzate.

Sa nu uitam ca aceste anvelope reprezinta gunoiul celor din strainatate, iar ele sunt aduse la noi si vandute la targurile de vechituri. De asemenea, o alta problema este si cu anvelopele resapate, care de fapt sunt niste cauciucuri de masina uzate insa care au fost putin reconditionate sa para cat mai noi. Acestea pot fi mult mai daunatoare decat cele uzate pentru ca sunt mult mai sensibile si pot ceda la presiune mai mare, caldura sau viteza.

Nu in ultimul rand, atunci cand cumparam anvelopele ar trebui sa ne gandim in primul rand la sanatatea noastra, iar abia mai apoi la bani. Anvelopele sunt singurele parti ale masinii care practic ating asfaltul, iar de aceea trebuie sa le dam si lor o importanta mare. Anvelopele uzate pot exploda in orice moment, mai ales daca ele au fost lasate la soare timp indelungat, s-au copt, iar la viteze mari pot exploda iar soferul poate pierde instantaneu controlul volanului. Nu sunt putine cazurile cand s-au intamplat astfel de accidente nefericite pe drumurile noastre, asa ca atunci cand cumparam piese de orice tip pentru masina, ar trebui sa cumparam unele noi, totul in primul rand pentru siguranta noastra si a celor din jur.