Care sunt cele mai bune asocieri alimentare atunci când vrei să înlocuiești carnea?

Poţi să reduci consumul de carne, fără să devii neapărat vegetarian, fie din motive etice, de sănătate sau ecologice. Cum poţi face asta? Alegând să mizezi totul pe cele mai bune asocieri alimentare. Acest lucru este foarte important pentru a nu suferi din cauza carenţelor, mai ales atunci când vorbim despre proteine.

Orezul şi fasolea roşie. Orezul integral este foarte bogat în nutrienţi. Iar fasolea roşie are un indice glicemic foarte scăzut. Împreună pot favoriza digestia şi au proprietăţi antioxidante. Se digeră lent, asta însemnând că sunt foarte eficiente atunci când vine vorba despre saţietate. Iar fasolea roşie conţine şi vitamina B9, foarte importantă pentru regenerarea celulară.

Pastele şi năutul. Şi în acest caz mizează pe versiunea integrală pentru a putea profita din plin de toate beneficiile lor. La fel ca şi fasolea roşie, năutul are un indice glicemic scăzut, deci va echilibra nivelul de zahăr din sânge. Este şi o sursă foarte bună de fier, de magneziu, de cupru şi de vitaminele B1 şi B9.

Porumbul şi legumele boabe. Porumbul este o legumă foarte bogată în antioxidanţi care ne pot proteja de efectele nefaste ale radicalilor liberi. Iar legumele boabe sunt foarte bogate în proteine şi fibre la fel ca leguminoasele. Sunt şi o bună sursă de vitaminele C, B1, B3 şi B9 dar şi de minerale precum fier, potasiu, calciu şi magneziu.

Ovăzul şi soia. Ovăzul este o cereală foarte interesantă. Are multiple beneficii asupra sănătăţii- este anticolesterol, depurativă, saţiogenă, conţine numeroase minerale şi fibrele sale solubile sunt foarte bune pentru tranzit. Iar soia este şi ea foarte bogată în fibre şi acizi graşi polinesaturaţi, foarte buni pentru sănătatea cardiovasculară.

Pâinea şi lintea. Pâinea integrală este cea mai bună. Iar cea cu maia te va ajuta să asimilezi mai bine calciul. Lintea este leguma regină a alimentaţiei vegetariene. Se digeră cel mai uşor şi sunt foarte bogate în vitamina B9.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?