Cum să scapi de nervozitate pe moment

La mine, nervozitatea e o chestie ereditară care s-a transmis în neamul meu de sute de ani, probabil. Deci, dacă încă n-ați priceput, toți ne enervăm foarte repede. De la generația mea încoace însă au început să se mai îmbunătățească lucrurile, zic eu. Mai clar, bătrânii familiei se enervau foarte ușor indiferent dacă e vorba de o chestie banală sau de un lucru serios.

Lucrul ăsta le-a adus uneori avantaje, mai ales atunci când se punea problema că forța fizică va câștiga în fața vorbelor, dar și foarte multe dezavantaje. În cazul meu însă lucrurile s-au îmbunătățit puțin aș crede. Eu mă enervez foarte ușor atunci când e vorba de banalități.

De exemplu, mă enervez foarte tare când mă joc un joc și-l pierd, când pică netul în momentul în care aveam nevoie de el neapărat pentru a face o anumită treabă, când apare o defecțiune tehnică minoră la calculator dar care mă încurcă destul de mult și așa mai departe. În momentele astea mă enervez destul de tare.

Pe de altă parte, când e vorba de lucruri serioase în care s-ar putea să se lase cu vătămări corporale dacă nervii s-ar descărca, sunt cel mai calm om din lume. Nu știu dacă mi s-au modificat mie genele sau dacă sunt puțin mai conștient decât generațiile anterioare dar e cert că nu mai sunt așa nervos.

În cazurile banale când mă enervez, pentru a scăpa de nervozitate am mai multe alternative pe care le folosesc: mă pun în pat și stau câteva minute să mă calmez, ies afară și mă plimb puțin în curte (faptul că stau la țară reprezintă un avantaj fiindcă am foarte mult loc unde să dau ture pentru a mă relaxa), ascult o muzică liniștitoare (pe mine mă ajută rap-ul în cazul ăsta) sau mă joc cu câinele meu care-mi oferă un vibe pozitiv de fiecare dată.

Cam astea-s metodele pe care le folosesc eu și care garantat vor da roade și la voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *