Despre Ascultarea Melodiilor Necenzurate De Către Copii

În ziua de azi generațiile noi sunt tot mai ciudate iar controversele legate de educația pe care ar trebui să o primească copii se întâlnesc des pe internet iar sfaturile despre cum să-ți educi copilul sunt la discreție pentru părinții aflați la început de drum, dacă mă pot exprima așa.

Una dintre cele mai discutate chestii pe tema asta este ascultarea melodiilor necenzurate de către copii. Motivele ar fi că vor învăța să înjure, își vor schimba comportamentul încercând să-i imite pe artiști și vor ajunge să facă ceea ce se aude prin piese, lucruri pe care părinții nu le agreează sub nicio formă.

La fel cum le-am spus tuturor celor cu care am purtat discuții cu privire la acest subiect vă spun și vouă. Ideea nu e să-i interzici unui copil orice lucru care din perspectiva ta îi poate afecta caracterul, gândirea și comportamentul în vreun fel. Copii nu trebuie să fie crescuți ca pe niște roboți. Aceștia trebuie lăsați să-și aleagă singuri personalitatea, să fie inventivi, trebuie să fie învățați cum să separe ceea ce le face bine și ceea ce nu (căci în esență binele și răul n-ar trebui să existe).

Oamenii mari nu le dezvoltă aceste abilități copiilor ci încearcă să-i introducă în șabloanele lor și astfel rezultă oameni care sunt foarte buni într-un anumit domeniu însă lucrează cu scârbă altceva și sunt tot săraci iar exemplele pot continua.

În concluzie, dacă ești părinte sau ai ocazia să discuți cu cineva pe această temă încearcă să faci/să-l înveți lucruri într-adevăr utile. Nu trebuie să crezi sau să faci ceea ce spun eu, vă recomand tuturor să fiți sceptici la orice lucru însă copii nu vor face nimic în viață dacă mereu va sta cineva lângă ei care să-i atenționeze și să-i bată la cap la orice pas. Dacă nu reușești să-i faci șă-și conștientizeze și materializeze abilitățile și calitățile te străduiești degeaba să-l educi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *