Sunt un om al extremelor

Ceea ce nu foarte mulți știu despre mine e faptul că eu sunt un om al extremelor. Și sunt așa încă de când eram mic. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu undeva la mijloc, în orice domeniu/activitate, eram ori foarte jos, ori foarte sus. Dacă nu-mi plăcea ceva sau mi se părea că nu am cum să fiu prea sus, preferam să abandonez sau să nu-mi dau silința nici măcar pentru a ajunge la jumătate, rămânând acolo foarte jos. :)) Lucrul ăsta mi se întâmplă chiar și în materie de mâncăruri. Nu mă omor cu chestiile făcute potrivit, de obicei mănânc ori chestii prea dulci, ori prea acre, ori prea sărăte, ori prea picante. Rareori mi se întâmplă să fac ceva nici prea-prea, nici prea-prea.

Treaba asta, la fel ca orice altceva de altfel, mi-a adus atât avantaje cât și dezavantaje. După cum v-am zis mai sus fază legată de faptul că dacă nu puteam să fac un lucru foarte bine preferam să-l fac extrem de prost sau să mă retrag în loc să fiu undeva în mijlocul clasamentului, m-a făcut să fiu de multe ori catalogat drept leneș și delăsător, fapt ce nu m-a avantajat în prea multe cazuri.

Concluzia e, până la urmă, că-mi place maxim caracterul pe care-l am și felul meu de a mă comporta și indiferent de ce o să mi se întâmpe nu o să mă schimb (prea ușor), chiar și cu riscul (de care am avut parte chiar și înainte) de a fi de multe ori dezavantajat fiindcă mă lăsam foarte repede de un lucru dacă nu-mi ieșea din primă și ajungeam eu la concluzia că nu am cum să-l fac la perfecție sau e mult prea greu iar câștigul nu e pe măsura eforturilor mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *